O casa care nu va fi niciodata monotona !
Si, pentru ca vorbim despre cum sa amenajam un interior de casa A frame, iata o exprimare cat se poate de reala a bunului gust si armoniei, a confortului si simplitatii.
Arhitectul si designerul de interior Yana-Prydalna a proiectat un A frame modern, minimalist in mijlocul padurii langa lacul Tahoe, California.
Un living cu personalitate si o vitrare generoasa prin care lumina naturala patrunde nestingherita.
Deschiderea catre padure darama orice bariera vizuala dintre interior si exterior lasand privitorul sa se bucure de spectacolul naturii.
Vedeta coltului de relaxare este o vatra semineu din piatra cu foc deschis, care pe langa rolul sau functional, imprima si o stare de confort in tandem cu canapeaua din busteni grosi de lemn.
Geometria triunghiulara, liniile drepte si grinzile expuse creeaza un design interior frumos.
Caracteristicile arhitecturale ofera o nota rustica frumoasa interioarelor casei cu pereti înclinati.
Combinatiile neutre sunt accentuate de elemente decorative simple, iar spatiile de depozitare sunt maximizate si sunt integrate cu usurinta in povestea ambientului.
O bucatarie minimala, care nu satisface probabil exigentele unei gospodine inraite, dar ofera strictul necesar pentru prepararea mancarii.
Zona de dining este o delimitare discreta a bucatariei pastrand aceeasi idee de rustic si minimal.
Dormitorul – o poveste nescrisa, fascinanta, pentru un somn linistit si relaxant.
Baia, un consens tacit cu restul incaperilor, se bazeaza pe o cromatica unitara care sa nu estompeze unicitatea obiectelor sanitare si a elementelor decorative.
Oglinda ovala si mare pozitionata pe perete in diagonala reuseste sa cuprinda cat mai mult din imaginea baii conferind senzatia de marire a spatiului.
Cele doua lavoare, asezate pe un corp suspendat si lung cat peretele baii, surorile mai mici ale cazii, vin sa intregeasca tabloul acestui colt.
Intregul interior al acestei case este o continuare a povestii de afara pe care natura o transmite in culori, anotimp de anotimp, dar de fiecare data altfel.
Impactul vizual al privelistii din afara este unul dinamic, mereu in schimbare, pentru ca mama natura e pusa pe treaba in fiecare moment, etalandu-si frumusetea si virtutiile sale incontestabile.
Articol realizat de Elena MB - Sursa articol